CERTIFICAREA ISO
Principalul avantaj al certificării Iso al unui sistem de management în baza standardelor europene este că obligă la procedurarea activităţilor companiei astfel încât să se asigure monitorizarea formală a activităţilor, o mai bună măsurare a performanţelor, identificarea activităţilor defectuoase cu impact asupra costurilor şi, nu în ultimul rând, asigură economii importante.
Certificarea Iso a organizaţiei în conformitate cu mai multe standarde (ex. certificare Iso 9001, certificare ISO 14001, certificare OHSAS 18001, certificare Iso 27001 etc.) presupune integrarea integrarea acestor sisteme de management într-unul singur, numit “sistem integrat de management”.
Studiile arată că certificarea Iso, aduce pe termen lung, economii între 10 şi 20% din cifra de afaceri, un argument imbatabil pentru orice manager.
De asemenea, implementarea şi certificarea ISO a unui sistem de management, dublat de o instruire corespunzătoare şi o responsabilizare a angajaţilor conduce la o dezvoltare mult mai bună a companiei, oferind un cadru de evoluţie clar şi predictibil.
Certificarea Iso presupune un control riguros al proceselor şi astfel contribuie la creşterea eficienţei şi eficacităţii, prin cordonarea şi conducerea întregii activităţi a organizaţiei în mod sistematic şi planificat.
Certificarea Iso aduce de asemenea şi avantaje de marketing, cum ar fi creşterea încrederii clienţilor, îmbunătăţirea imaginii deoarece firma d-voastră oferă produse respectiv servicii realizate într-un sistem de management verificat şi ulterior certificat ISO de către un organism "de certificare" neutru.
Iar nu în ultimul rând, certificarea Iso aduce efectul de îmbunătăţire continuă. Îmbunătăţirea continuă – obiectiv strategic alcertificarii Iso, cu scopul de a reduce în mod continuu numărul respectiv amploarea neconformităţilor existente şi potenţiale din cadrul organizaţiei d-voastră.
Astfel, etapele necesare pentru a obţine certificarea ISO sunt:
1 Instruirea persoanelor implicate în procesul de implementare al sistemului de management dorit de către d-voastră (ex. instruire Iso 9001, instruire Iso 14001, instruire Ohsas 18001, instruire Iso 22000, instruire Iso 27001 etc.);
2. Stabilirea structurii şi modului de organizare al firmei d-voastră;
3. Elaborarea programului pentru implementarea sistemului de management în cadrul firmei d-voastră;
4. Stabilirea proceselor, obiectivelor şi ţintelor Iso ale organizaţiei;
5. Elaborarea documentaţiei Iso (Manualul sistemului de management, Proceduri de sistem, Proceduri operaţionale şi Instrucţiuni de lucru);
6. Stabilirea indicatorilor de performanţă pentru activităţile de bază ale organizaţiei,
7. Implementarea propriu-zisă documentaţiei şi a reglementărilor Iso;
8. Instruirea auditorilor interni şi efectuarea auditurilor interne;
9. Iniţierea măsurilor corective şi preventive ce se impun;
10. Contactarea şi contractarea unui organism de certificare Iso acreditat, pentru demararea procesului de certificare Iso.
Biroul de consultanţă Iso "Zoom Consulting" vă oferă consiliere pentru parcurgerea tuturor etapelor necesare obţinerii certificării Iso pentru organizaţia d-voastră.